Reacting Chernobyl

Durata montării: 4 ora
Durata demontării: 1 oră

Lumini:

2 PAR 1000W
1 Profil 550W
3 PC 1000W
10 PC 650W
2 Halogen 2000W
1 Halogen 1000W
orgă de lumini

Sunet:

2 boxe (min. 300W)
1 microfon wireless
1 mixer cu minim 2 canale

Alte:

2 videoproiectoare
1 masă

Miruna Runcan: Structuri dramatice noi, spații imaginare negociabile. Despre asumarea condiției experimentale
Observator Cultural, 07.07.2017

„Un spectacol solicitant pînă la epuizare pentru actorii de înaltă performan­ță, scormonitor și provocator pentru spectator – un spectacol care merită văzut măcar de două ori, aș zice. Fiindcă originalitatea lui îndrăzneață cere o participare profundă, dincolo și dincoace de imediat.”

Győrfi Kata: Să-i îmbrățișeze pe cei dragi sau nu?
Helikon, 07 aprilie 2017.

„Ceea ce face ca producția să fie mai mult decât un gest care trezește spectatorul din visul lui profund politic și istoric, este jocul și caracterul ludic al spectacolului. În straturile deseori prea științifice și incomprehensibile ale spectacolului se intercalează conceptual, dar mai ales datorită naturii actorilor de la Váróterem: libertatea. (…) Jocul actoricesc – dar nu numai – este mai degrabă unul fizic și bazat pe acțiuni, în care presupunem că dicotomia trup-suflet este dizolvată, și calitatățile prezenței scenice devin inseparabile: trupul și spiritul se află într-unul și același joc.”

Boros Kinga: Armageddon Comunist
szinhaz.net, 21 martie 2017.

„Poveștile tulburătoare sunt rostite ca și informații: jocul actoricesc nu se poate conecta la aceste povești, pentru că actorul trebuie să fie atent să nu fie călcat pe picioare în timpul jocului. Se simte intenția creatorilor: ar trebuie să se nască un contrast foarte rafinat, un contrapunct care îngreunează sufletul, dar care nu ne permite înduioșarea eliberatoare.”

Alexandra Dima: Reacting Chernobyl – Jocurile oamenilor…
revistacultura.ro, 16 martie 2017.

„Totuși, aparenta inadecvare la subiect reprezintă, după mine, cea mai izbutită parte a spectacolului: discursul despre moarte este înecat în râsete copilăreşti, iar gravitatea situaţiilor reprezentate se pierde într-o gimnastică aproape continuă, epuizantă atât pentru actori, cât şi pentru cei din sală. Se face, deci, un joc dublu: pe de o parte, cel din spaţiul aşa-zis ficţional, la care este adaptat şi ritmul acţiunii, iar pe de alta, cel în care spectatorul însuşi se trezeşte antrenat și care presupune distribuirea atenţiei în aşa fel încât giumbuşlucurile şi povestea să fie urmărite simultan.”

Kulcsár Árpád: Hai să ne jucăm de-a catastrofă nucleară
multikult.transindex.ro, 03 martie 2017.

„Regizorul reușește doar cu ajutorul mișcărilor, corpurilor, cuvintelor, să crească tensiunea pe banda îngustă dintre spectatori și actori. În cele mai neașteptate situații actorii adresează întrebări spectatorilor sau încep o dezbatere despre ceva sau se intercalează dialoguri care, după glumele cu Cernobîl și după scena plină de umor negru, au un efect brutal.”

Széman Emese Rózsa: În loc de critică – Reacting Chernobyl
Facebook, 24 februarie 2017.

„Am simțit tot timpul că spectacolul vorbește despre mine, sau cel puțin mi se adresează mie personal. E adevărat că am intrat în sală cu convingerea că această problemă mă privește. De altfel acesta este cel mai mare lucru pe care un spectacol îl poate atinge, chiar dacă în cazul meu a fost relevantă legătura mea cu Cernobîl. Nu știu cum ar fi spectacolul, privit dintr-o perspectivă total exterioară. Dar de fapt cine nu are legătură cu această temă?”