A Váróterem Projekt honlapja
ro

Noul spectacol pentru copii al trupei Váróterem Projekt

Noul spectacol al trupei Váróterem Projekt intitulat Carol, mica cioară, se adresează în primul rând copiilor, dar creatorii îl vor prezenta prima dată adulților.

Trupa a realizat, pe baza piesei Carol, mica cioară scrisă de Bertóti Johanna, un spectacol de teatru educațional, care se va juca în școli când va fi posibil.

La începutul poveștii Carol, mica cioară așteaptă nerăbdător prima zi de școală. Părinții lui l-au înscris la Școala de Muzică Schuhubert, deoarece sunt convinși că fiul lor va face o carieră strălucită. Însă la școală, deja la prima oră, Carol are parte de o experiență tulburătoare, la care nu s-a așteptat deloc și care îi va schimba radical imaginea alcătuită în prealabil despre școală și despre propria persoană. Spectacolul de teatru educațional Carol, mica cioară prelucrează teme importante precum prietenia, relația dintre părinți și copii, dintre profesori și elevi, așteptările părinților față de copii, alegerea unei profesii. În cadrul spectacolului creatorii oferă publicului prilejul pentru reflexie și joacă în grup.

Regizorul spectacolului este Visky Andrej, scenografia aparține lui Gábor Zsófi, cântecele au fost scrise de Bertóti Johanna, aranjamentul muzical a fost făcut de Fehér Csaba. Mentorul spectacolului este Hajós Zsuzsa. Actori: Csepei Zsolt, Rácz Endre, Varga Hunor-József, Veres Orsolya.

Spectacolul va fi prezentat de către trupă unui public alcătuit din adulți în data de 10 septembrie de la ora 20 în spațiul ZUG (Cluj-Napoca, str. Traian nr. 40–42.)

Informații legate de reprezentațiile organizate claselor I–IV. se pot cere la numărul de telefon 0749255462, la adresa waitingroomproject@yahoo.com sau pe pagina Facebook a trupei.

Creatorii vă așteaptă cu drag.

Spectacol finanțat de către Emberi Erőforrás Minisztériuma (EMMI) și Nemzeti Kulturális Alap (NKA).