Ce au în comun János Vitéz și cerbul fermecat? Foarte multe. Amândoi călătoresc, străbat lumea și amândoi sunt maghiari. Foarte maghiari. Amândoi își caută „acasă”. Acest „acasă” este locul în care o parte din echipa creativă a premierei de duminică seara se întoarce.
Patru artiști maghiari din România stabiliți la Budapesta au decis să adapteze pe scenă una dintre cele mai cunoscute opere din literatura maghiară, János Viteazul. Magical deer este o poveste despre migrare, o încercare de integrare, o luptă pentru a găsi un cămin, o oportunitate pentru o experiență comună. Spectacolul este o colaborare între artiști care, din cauza diferențelor culturale, a problemelor de subzistență, din nevoia de a căuta noi impulsuri sau pentru a se dezvolta pe plan personal și artistic, au decis să plece de acasă. János viteazul nu apare deloc pe scenă, dar povestea lui se ascunde mereu în fundal. Ce este Acasă și ce înseamnă să ajungi Acasă?
Sipos Krisztina și Udvari-Kardos Tímea au fost ani de zile membri de bază ai trupei noastre. Krisztina a fost manager de producție, tehnician, cântăreață și compozitoare în numeroase spectacole, dar cele mai importante contribuții ale sale sunt, fără îndoială, spectacolele regizate de ea, precum „Marți – spectacol choirtemporan” și „Fishez”. Timi a desfășurat și ea activități extrem de diverse în trupa noastră, fiind coordonatoarea turneului de mare succes Pe patru roți. Ca actriță, ați putut-o vedea în spectacole precum Occupy Yourself, Reacting Chernobyl, Unpredicted, Dumbrava, sau în spectacolele pentru copii Baladel Bașlaurului, paraFabule și Pistruii evadează. Prima colaborare cu noi a fost în cadrul spectacolului Advertego, spectacol în care a lucrat și Keelan Sandy. Deci mulți se întorc „acasă”. Lor li se alătură Nozdroviczky Eszter, responsabilă cu designul vizual, și un alt invitat-surpriză care „se întoarce”.
Așteptăm cu drag pe toți cei interesați la această întâlnire emoționantă, introspectivă, despre căutarea unui „acasă”, dar și cu o privire spre viitor. Pe 7 aprilie, duminică, de la ora 19:00, la ZIZ – art and social area (strada Paris 5-7). A doua reprezentație va avea loc luni, 8 aprilie, tot de la ora 19:00.
Creatorii: Tímea Udvari-Kardos, Eszter Nozdroviczky, Keelan Sandy, Krisztina Sipos
Consultanță dramaturgică: Bese Komáromy
Tarducere: Zsolt Csepei
Vecin: Director X
Special thanks:
Dudás-Simó Gergely, Sinkó Feró, Bánffy Árpád Attila, Oláh-Badi Levente, Sipos Virág, Borsos Janó, Rozgonyi-Kulcsár Viktória, Tarnóczi Jakab, Péter Attila Pötyi, Vass Zsuzsanna, Carina Bunea, Lábán Kati, Nyitott Kör, Feca, Csáki Rita, Szakács Zsuzsi, Kárász Emese, Weil András, Felmérai Roxána, Birta Marci, Győrfi Kata, Elefánti Emma, Csonka Laura, Dézsi Fruzsina, uptight choreography for damaged ears, Goda Gábor, Kárpáti Péter, Jankovics Marcell, Tibi és Matyi, Freeszfe, Turbina Kulturális Központ, Imecs-Magdó Levente, Grunzó Tímea
Spectacol creat în cadrul proiectului B.A.S.M. – două spectacole contemporane pentru public tânăr. Proiect finantat de AFCN. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finațării.

