A Váróterem Projekt honlapja
ro

Ateliere profesionale în proiectul Fágáș

În perioada 24-28 iunie, un grup de artiști și operatori culturali au participat la atelierele de dezvoltare profesională desfășurate de Reactor, în parteneriat cu Para Film & Teater (Norvegia) și Váróterem  Projek (Cluj-Napoca), care au avut loc la o locație din Munții Apuseni. Atelierele au urmărit împărtășirea de noi metode și instrumente de lucru în comunități multietnice, atât pe plan artistic, cât și organizatoric și managerial , și au fost curatoriate de partenerii norvegieni. Cei doi traineri au fost  Gianluca Iumiento (pentru atelierele artistice) și Ishak Jalimam (atelierele de management).

Gianluca Iumiento este un regizor de teatru și film, actor și antrenor de actorie italian. După ce a studiat filozofia la Universitatea din Pisa, a absolvit Școala Națională de Film din Italia, Centro Sperimentale di Cinematografia din Roma, sub îndrumarea actorului nominalizat la Oscar Giancarlo Giannini. Din ianuarie 2012 până în ianuarie 2019, a fost șef al catedrei de actorie la Academia Națională de Arte din Oslo (KHiO), unde a predat cursuri de actorie și regie. În prezent, Iumiento lucrează ca profesor de actorie la Școala Națională de Film din Roma CSC, unde predă cursuri de actorie pentru studenții din anii I și III.  Iumiento a lucrat din 2000 atât ca actor, cât și ca regizor în mai multe teatre de ansamblu, festivaluri, filme și televiziune, creând și apoi organizând două festivaluri de actorie: Festivalul Metodi din Italia și Festivalul Internațional de Actorie de la Oslo din Norvegia. A regizat un lungmetraj cu titlul „NovemberOslo”, iar piesele sale au fost jucate în unele dintre cele mai importante teatre europene, precum Det Norske Teatret, Piccolo Teatro din Milano, Teatr Polski din Wroclaw, Kilden Teater din Kristiansand și multe altele.

Ishak Jalimam a absolvit Academia de Arte Dramatice din Sarajevo, Departamentul de producție și management. În prezent, lucrează la Festivalul de Film de la Sarajevo în calitate de coordonator al Zilelor Industriei CineLink, coordonează programul Dealing with the Past și este șeful segmentului educațional al festivalului. Este, de asemenea, producător la Teatrul de Război din Sarajevo. Lucrează ca producător al Festivalului internațional de teatru pentru liceeni: Juventafest, și ca director tehnic al Festivalului internațional de teatru MESS. A lucrat la multe filme prezentate la aceste festivaluri: Sundance Film Festival, La Biennale di Venezia, Sarajevo Film Festival, Dokufest, Nashville Film Festival, Wisconsin Film Festival, Doxa Documentary Festival, HotDocs International Film Festival etc. Fondator și președinte al producțiilor Realstage și fondator al Asociației Studenților de la Academia de Arte Dramatice din Sarajevo. Este laureat al Premiului pentru tineri producători în cadrul Festivalului de Film de la Sofia – Sofia Meetings 2020.

Evenimentele s-au desfășurat ca parte din proiectul Fágáș. Perspective multiculturale – consolidarea antreprenoriatului cultural din Cluj-Napoca în context interetnic româno-maghiar, finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA, apelul Consolidarea antreprenoriatului cultural și dezvoltarea audienței și a publicului (sesiunea 3).

Proiectul își propune colaborarea dintre cele două teatre și dezvoltatea publicului clujean, prin oferirea unei perspective unitare a scenei independente române și maghiare din oraș. Proiectul include de asemenea două coproducții Reactor- Váróterem  Projekt, care vor pune în discuție conviețuirea multiculturală și vor avea premiera în vara acestui an, respectiv în 2024. Prima coproducție îl va avea ca regizor pe Ovidiu Caița, iar cea de-a doua pe Martin Boross (Ungaria).

***

Granturile SEE reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Regatului Norvegiei la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și la consolidarea relațiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din estul și sudul Europei și statele baltice. Aceste mecanisme de finanțare sunt stabilite în baza Acordului privind Spațiul Economic European, ce reunește statele membre UE și Islanda, Liechtenstein și Norvegia ca parteneri egali pe piața internă. În total, cele trei state au contribuit cu €3,3 miliarde între 1994 și 2014 și €1,55 miliarde pentru perioada de finanțare 2014-2021. Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.eeagrants.org și www.eeagrants.ro.

Programul RO-CULTURA este implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului și are ca obiectiv general consolidarea dezvoltării economice și sociale prin cooperare culturală, antreprenoriat cultural și managementul patrimoniului cultural. Bugetul Programului este de aproximativ 34 milioane de euro. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.ro-cultura.ro.